Vom trai si vom vedea unde ne duc aceste lucruri

Vroiam sa fac eu acel ceva bun. Te-ai gandit la asta? oooofff…cum strici tu totul
Nu, nu cred ca se schimba ci pur si simplu nu am pus niciodata argumentele noastre pe hartie (de fapt am discutat vreodata pe teme d-astea? parca nu…)

Si nu, din pacate nu pot fi de acord cu gradele de “prietenie”. Sincer, dupa capul meu, am maxim 5-6 oameni pe care ii bag in categoria asta. Restul sunt: amici, cunostinte, colegi, colaboratori sau…fosti )))) Prietenia in sine mi se pare atat de profunda, implica atat de multe variabile incat chiar mi s-ar parea ca ii mutilez sensul incadrand-o in “prieten bun”, “prieten de conjunctura”, “prieten asa si asa” etc.

Macar asupra faptului ca nu am intentionat nicio secunda sa spun ca povestea mea se aplica tuturor (deci nu am generalizat) am cazut de acord?

Si ca sa dam intr-adevar Cezarului ce e al Cezarului: doar pt ca sustin existenta unor cazuri in care replicile “telenovelistice” sunt si sincere, si a unor cazuri in care un cuplu se destrama dar oamenii raman prieteni (chiar daca nu “cei mai buni prieteni”), asta nu inseamna ca nu sunt de acord ca, in multe dintre cazuri, ceea ce sustii tu e adevarat. Doar ca nu sunt de acord, de principiu, cu generalizarile absolute.
Si imi plac discutiile in contradictoriu
Mai ales cu oameni care se aprind asa ca tine :p

Hai sa o luam pe puncte ca sa ne intelegem )

1. Asa cum am mai spus mai demult intr-un comentariu, asta e un blog personal cu pareri subiective. Nu am pretentia ca ce spun eu este un adevar general valabil si credeam ca e de la sine inteles ca pornesc de la ce mi-a fost dat mie sa traiesc. Asta, fara sa fiu nevoita sa scriu “eu nu cred in vorbele astea…”, “eu le-as descrie ca bullshituri” etc

2. Legat de “it’s not you it’s me”: cand ajungi sa te desparti de cineva la modul asta nu inseamna neaparat ca omul ala trebuie sa iti fi facut ceva in prealabil. Tocmai, este foarte posibil ca el sa nu fi facut (destule). Ajungi insa sa pleci de langa un om cand realizezi ca nu te potrivesti cu el, ca nu vrei si nu poti sa te schimbi (sic!) si ca mai bine o lasi balta. Si atunci, chiar daca te doare sufletul de mori ca il faci sa sufere, tot el e cel care nu a fost suficient de compatibil cu tine. Si nu fugi ca sa il salvezi de tine, fugi ca sa iti gasesti pe cineva mai pe aceeasi lungime de unda. Pentru ca daca el ar fi chiar fara de pata, n-ai fugi. Ai ramane pentru ca ai stii ca ai de ce/ pentru cine sa lupti. Asa ca revin si te intreb: cand ai plecat spunandu-i “sincer” ca nu e vina lui ci a ta, chiar credeai ca el e un barbat extraordinar iar tu nu-l meritai? Sau pur si simplu in sistemul tau de compatibilitati nu obtinea un “scor” suficient incat sa ramaneti impreuna?

3. Vis-a-vis de “vei ramane mereu special”: orice promisiune d-asta pe termen lung imi miroase a “vrajeala” (scuzata imi fie franceza) de liceu. Contextul e mereu altfel, oamenii se maturizeaza, iubesc si iar iubesc, isi schimba prioritatile si “oamenii aia speciali” raman adesea cel mult niste amintiri interesante. Nu detaliez aici parerea mea despre asta pentru ca n-as vrea sa lovesc in oameni care chiar au fost la un moment dat extrem de speciali, dar te pot asigura cu mana pe inima-mi haina ca daca am facut vreodata promisiunea asta cuiva (nu-mi amintesc totusi sa o fi facut) atunci cu siguranta am mintit rau rau de tot. Pentru ca, din nou sincer, pentru mine special e acum barbatul din viata mea si nu memoria altora (bine, la special mai intra si: familie + prieteni + gica contra, adica tu ). Momentele alea despre care zici au ramas de neuitat intr-adevar dar sigur nu ma simt deloc ipocrita daca nu sunt deloc de acord cu ultima fraza din comentariul tau.

4. Nu mai primesti nimic bun in wknd cand veniti la noi ca ai samanta de scandal in tine )

5. S-ar putea ca blogul asta sa ne ajute sa ne descoperim reciproc mult mai “exhibitionist” decat ne-am fi asteptat, mai ales dupa atatia ani petrecuti impreuna (asta suna deja naspa, nu? adica spune ceva despre varsta noastra )))