Pot sa bag mana in foc ca daca nu ne-am mai folosi de scuza “zilei de maine”, daca n-am crede ca o viata de om ii lasa fiecaruia ragazul sa le faca pe toate si daca nu ne-am mai cultiva lenea ori plictisul, am reusi sa avem o existenta tare faina. Cu bune, cu rele, cu zambete si plansete, condimentata cu de toate ca o mancare adevarata, moldoveneasca sau plina de surprize ca o femeie apriga, rusoaica.
Oamenii care au interactionat de-a lungul timpului cu mine ma stiu ca pe un om al carui grad de toleranta depasteste insusi conceptul de “toleranta” 
) Multe tampenii sunt capabila sa trec cu vederea, multor rele le gasesc scuze. Observ dar fac tot posibilul sa nu judec niciodata. In spiritul aceleiasi formari “necenzurante” nu am avut vreodata ceva de comentat la adresa diferitelor natii/ etnii/ popoare. Bunica mea e sasoaica, am o prietena unguroaica, am avut un coleg evreu (o prezenta tare placuta de altfel) iar cartierul in care am crescut a fost populat de multi (si mici :p) tiganusi (pe care nu i-am auzit vreodata stramband din nas si terfelind vocabularul ca sa inlocuiasca “tigan” cu “rrom” din conversatie). E de la sine inteles asadar ca ar fi absurd si nefiresc sa ma dau tocmai eu de partea lui Hitler.
…cu bine (oare cati au sarit cu presupuneri vazand doar titlul?)
Ne-am obisnuit al dracului de tare sa punem raul in fata ca sa nu fim “descoperiti” in cazul in care o apuca spasmele violentei pe coana “soarta” si ne face knock-out cu vreo surpriza din cele mai neplacute. Ne e atat de frica de ce ar putea fi maine incat zambetul de azi trebuie musai cenzurat de teama atragerii karmei negative. Suntem atat de lasi incat traim pe jumatate, resemnati, doar doar om trece neobservati si ursitoarele nu ne-or lua si incompletul de acum.
Am lipsit o vreme de pe blog. Am inceput zeci de posturi, unele sunt in pending, altele sunt sterse de tot. Uneori ideile vin de-a valma, bulgarele creste si creste pana cand avalansa le ingheata pe toate si raman pierdute pe undeva. Cine stie, poate se termina cu criogenia la un moment dat si atunci sa vezi chef de scris . De data asta insa un gand obraznic imi sfredeleste mintea de cateva zile incoace. Adorm cu el amenintandu-l ca il reneg definitiv dar ma trezeste de fiecare data ca un ceas desteptator din ce in ce mai insistent. Azi noapte i-am promis ca azi scriu despre el daca ma lasa in pace (ce, voi nu vorbiti cu “vocile” din capul vostru? )). Asadar…
Pentru ca sunt unii care sigur nu se bucura de obiceiurile culinare ale Pastelui, am promis doar ca intr-o zi o sa ma leg cu lanturi de vreo institutie mare mare pentru a protesta impotrova macelaririi mieilor. Pana atunci, I feel you my lovely creatures. Muhahahaha!
Cand nu iti intelege nimeni limbajul, expresivitatea face cat 1000 de cuvinte =))
Cum? N-ati inteles nimic din titlu? Eh, stati ca va explica inegalabilul, unicul si nemaipomenituuuuul…Ricky! 