Primele 3 luni dintr-o relatie sunt de cele mai multe ori comparabile cu perceptii sublime ale fericirii absolute, carduri de fluturasi, campuri de norisori, tobogane de curcubeie si alte asemenea inflorituri gingase. Crezi ca l-ai prins pe Dumnezeu de picior, visezi deja la rochia de mireasa perfecta si mai mai ca stabilesti numele copiilor ce se vor naste, rodul iubirii voastre. Ce mai, nirvana, nu alta! Uitandu-ma in urma, la o parte dintre relatiile mele, eu una mi-as descrie senzatiile altfel: stari de betie crunta, orbire totala, infinita naivitate, supradoza de droguri Partea interesanta urmeaza totusi dupa ce se mai sting valvataile primelor intalniri. De-abia de acolo, pragmatic fie spus, as incepe sa denumesc apropierea dintre doi oameni – relatie.

[ Citeste mai departe... ]

…”Viata este o boala lunga, grea, mortala, cu transmitere sexuala”

Asa isi incepe Horatiu Malaele monologul din startul piesei “Cafeneaua”, un must see fara doar si poate. [ Citeste mai departe... ]

…sa ma trezesc cand dimineata mea, care incepe dupa ora 10, e jucausa si proaspata ca un mar verde. Sa te aud zdranganind stangaci in bucatarie si sa ma prefac mai departe ca dorm pentru ca stiu cat de dezamagit ai fi daca nu ai reusi sa duci pana la capat dorinta de a fi tu cel care ma trezeste. Sa mijesc ochii somnoroasa ca sa te vad ciufulit, cu tricoul mototolit si o cana in mana, incurcat ca nu stii unde ar fi locul perfect pentru cafeaua pregatita cu mult lapte. Sa ma ridic intinzandu-ma lenes in cautare de alinturi, sa te tachinez ca iar e capacul ridicat la wc si sa las apa sa ma trezeasca de-a binelea. Apoi, sa distrug pentru a nu stiu cata oara feng-shuiul din dulap, sa fac mofturi, sa privesc imbufnata din varful maldarului de haine si sa decretez deznadajduita: “E clar. Eu chiar nu mai am cu ce sa ma imbrac!”. Intr-un final, sa arunc ceva pe mine cu o atentie studiata pe care n-am s-o recunosc vreodata cu voce tare si sa te aud spunandu-mi cat sunt de frumoasa cand ma enervez.

[ Citeste mai departe... ]

Daca ar fi sa numaram lucrurile care ne sunt cu adevarat utile si fara de care confortul vietii noastre ar fi zdruncinat sanatos am fi cu siguranta surprinsi sa observam ca multe si marunte sunt “degeaba”-urile din jurul nostru. ‘Nspe tipuri de recipiente zac pe biroul meu provocand o dezordine mai mare decat daca m-as fi lipsit de ele, sute de produse cosmetice se inghesuie in dulapul de la baie desi folosesc zilnic doar cateva din ele, geanta mi-a provocat deja o usoara deformare de coloana din cauza pietrelor de moara pe care le car aiurea dupa mine iar debaraua e ticsita cu produse de curatat care, cu mici exceptii, habar n-am ce cauta acolo sau de ce le-am adus vreodata de pe raftul lor primitor de supermarket. Cu toate astea, din obisnuinta sau din placerea bolnava a haosului organizat, nici nu le-as arunca. Vorba lu’ mama: “Nu stii cand iti trebuie.”

[ Citeste mai departe... ]

Plangea de aproape o ora tinandu-si capul in palme. De fapt, de ce spun eu plangea, hohotea, cu sughituri, vorbe nedeslusite, transpiratie si frisoane. Incepusem deja sa ma tem la gandul ca nu e doar o descarcare nervoasa cand am auzit primele cuvinte pe care a reusit sa le rosteasca suficient de articulat incat sa le inteleg: “O sa ma razbun! O sa ii arat eu ei cum e sa sufere ca un caine!”.

[ Citeste mai departe... ]

Mi s-a pus pata. Rau. Ca o pata grosolana de vin rosu pe o rochie de matase. Ca o pata unsuroasa si cacanie ce sade sleampata pe o fata de masa din cea mai comunista bodega in care am avut vreodata ghinionul sa pasesc. Ma enerveaza multe lucruri: prostia, violenta, isteriile, lamentarile, mahalagismul, ranchiuna, invidia, ipocrizia, mediocritatea, aroganta nejustificata, obsesiile, lasitatea etc etc etc. Bai, da’ in fruntea listei, ca musca din varful baligii, troneaza implacabil…minciuna.

[ Citeste mai departe... ]

Ciudat sau nu, am fost dintotdeauna mult mai empatica la suferintele batranilor decat ale celor mici. Nimic dus la extrem, nimic discriminator sau care sa incline balanta excesiv intr-o directie blamabila, ci doar un sentiment ingrozitor de frustrant in cazul celor de varsta a treia. Poate pentru ca mi-e atat de frica de batranete, boala si neputinta incat ajung sa pedalez aiuritor printre ani si sa ma pun in pielea lor. Poate pentru ca, daca in cazul copiilor cred in sansa pe care soarta le-o poate rezerva la un moment dat, de cealalta parte nici macar timpul nu mai are vreme de ei. Poate pentru ca, experienta de-o viata ii face sa traiasca si sa perceapa suferinta sau nedreptatea de 10 ori mai visceral si mai sfasietor decat cei care abia o descopera. Poate pentru ca nu mi-a fost dat vreodata sa vad in zambetul unei femei atata recunostinta in vecinatatea celor mai nefericiti ochi din lume, asa cum vad aproape in fiecare zi la “buni” de la coltul strazii. Poate si pentru ca…

[ Citeste mai departe... ]