De ce atunci cand ai totul pe tava te ia cu rau de la stomac si vrei un Dicarbocalm Metoclopramid ca sa iti taie greata in loc sa accepti satisfacut ceea ce ti-ai dorit? De ce atunci cand ti se da cu picatura vrei toata carafa? De ce atunci cand arunci cat colo jucaria altadata preferata mori de ciuda sa o vezi “restaurata” in mainile altcuiva? De ce ne stabilim idealuri pe care, odata atinse, abia daca le mai putem numi “banale”? De ce pretindem scenarii pe care le ignoram prafuite dar in lipsa carora ne declaram victime nedreptatite ale sortii?

Mai exact, suntem oare incapabili sa invatam din greselile trecutului, o refuzam voluntar ca sa starnim provocari personale (avand iluzia ca de data asta vom sti cum sa gestionam directia suie) sau trebuie sa vina momentul in care pur si simplu paharul nu se mai goleste nicicand oricat am varsa din el?

Eu una, am rasturnat invariabil ceasca  de absolut fiecare data cand am vazut-o naiva asteptandu-ma intr-un aburind ideal, doar asa, ca sa am ce lipi atunci cand ii sare o toarta, un ornament, un ciob.

Sunt cel mai imperfect om pe care l-am cunoscut vreodata. Caut fisurile cu lumanarea pentru ca ele imi tin ambitia vie. Scrijelesc la temelia stabilitatii cand ma apuca plictisul si scutur creanga de sub mine pana cand pericolul imi aduce aminte ca cel mai mare inamic al fricii este curajul de a o privi in ochi. Sunt copilul rasfatat care cladeste castele de nisip aducand apa din mare cu galetuse minuscule si construind diguri care sa ii protejeze capodopera, doar pentru a se bucura de secunda in care distruge totul pentru ca uraste  sa se opreasca acolo. Pentru ca isi asuma cursa, dar se burzuluieste capricios la linia de finish. Doar ca sa nu isi anestezieze senzatiile. Doar ca sa susoteasca maica-sa lungita sub umbrela de soare: “copilu’ asta nu-i zdravan la cap, nu se mai potoleste!”

In felul lui insa, langa marea si castelul lui, copilul e pur si simplu…fericit

p.s. Va place sau nu, dati din cap sau dimpotriva, il balansati energic, asta e ceea ce as scrie eu in DEX, neipocrit, langa “fericire”

p.s.2 Pentru ca am starnit dileme apropos de ultimul post “misterios”, am sa dau un indiciu: “Fericire e cand iti amintesti cat de fericit esti cand…”