September 25, 2010

Adio, dar raman cu tine

> Diverse — Sheep @ 23:15

Dupa replicile de agatat invatate din reviste gen “Bravo” sau ringuri de discoteci, in categoria “Mai penibil de atat nu se poate” se inghesuie pe podium textele telenovelistice folosite atunci cand de un cuplu se alege praful. “Vei ramane mereu special(a)”, “Nu e vina ta, eu sunt problema”, “Iti va fi mai bine fara mine” sau, bomboana de pe coliva “Sper ca vom ramane prieteni”. Luate pe rand, nu e nevoie de vreun doctorat in psihologie sau lingvistica pentru a le deconspira redundanta: daca esti atat de special(a) cum de nu te mai suport langa mine, daca am indentificat problema cum de nu am si o solutie pentru ea, de ce ma erijez in Mama Omida preconizand cum va fi traiectoria ta in lipsa mea si mai ales, cum de am ajuns sa denaturez in asemenea hal sensul ideii de “prietenie”? Hmm, serios acum, mai crede cineva in vreuna din astea odata trecut de pubertate? Sau, altfel, le-a folosit cineva in alt scop decat cel de Rivanol pus peste rana abia facuta in sufletul zdrelit al ex-ului?

Despartirile sunt adesea partea aceea din relatie la care speram ca nu se va ajunge vreodata (si bine ca inca mai stim sa speram ca de n-ar fi asa, multe cupluri nu ar mai imparti plapuma conjugala in miez de noapte). Rupturile dor invariabil de ambele parti pentru ca, indiferent cine isi ia inima in dinti si apasa butonul de incendiu, aduc cu sine calamitarea asteptarilor si planurilor facute la un moment dat in doi. Cand, dupa ani de-a randul de “NOI” discursul ia forma singularului, nisipurile miscatoare ajung sa para adevarati piloni ai sigurantei pe langa nimicul cu care simti ca trebuie sa te obisnuiesti dintr-o data. Si atunci, pentru ca frica de singuratate si necunoscut ii paralizeaza poate pana si pe cei pentru puterea carora ai baga mana in foc, ratiunea se face tandari mai ceva ca o coaja de ou dintr-o reclama Colgate. Mai departe, solutiillor “salvatoare” nu le mai ramane deci decat sa copieze din patetismul sfarsitului care promitea o minunata transformare a relatiei de iubire intr-una de idilica prietenie.

El si ea pornesc asadar pe drumuri paralele. Atat de paralele incat o dau naibii de geometrie de cate ori le vine ideea sa mai zgandareasca echimozele folosindu-se de toate inventiile tehnologice ca sa isi reinnoade drumurile. Cate putin. Din cand in cand. Macar la intervale inofensive de timp. Suficient cat sa mai faca zece pasi inapoi dar nu indeajuns cat sa o ia de la capat.

Perspectivele sunt insa gandite de cele mai multe ori la poluri opuse si de aceasta data: unul crede ca asa e politicos, asa cere “eticheta” sa te comporti post-relatie iar celalalt, confuz si ametit, se agata de orice prilej ca sa-l mai intalneasca pe cel care i-a fost odata partener doar doar l-ar recuceri. In fond, daca a putut o data, de ce ar fi imposibil ca istoria sa se repete? Uita ca au trecut anii, ca s-au schimbat visurile si viziunile, ca au existat probleme pe care nu le-au putut rezolva din moment ce s-a ajuns acolo (tribunalul le-ar incadra la “diferente ireconciliabile”), ca viitorul nu inseamna peticirea trecutului si ca ciorba reincalzita are cel mult savoarea apei statute. Mai mult, iluzia falsei prietenii aduce in spinare si dezvoltarea unor atitudini hazardate ce se potrivesc in context fix ca nuca in perete. Se trezeste unul intrebandu-se asadar cum e posibil sa-i fie bine fostului si in lipsa lui si il banuieste pe acesta de teatralitate, se simte tradat cand aude povesti noi de amor in viata celuilalt, crede ca e indreptatit sa ii ceara socoteala pentru zambetul de azi si e convins ca e doar o chestiune de timp sinonima cu “ratacirea de moment” pana cand lucrurile vor fi din nou ca inainte. Altfel de ce i-ar mai fi spus atunci, in seara aia cand au plans amandoi, ca or sa ramana “cel putin” (oare asa o fi zis?!) prieteni.

Despartirile sunt care vasazica greu de suportat pentru orice om care a ajuns sa iubeasca, cu atat mai greu cu cat decizia nu iti apartine. Totusi, portile lasate deschise (de teama repercusiunilor ulterioare sau din lasitatea de a-ti asuma o hotarare care face victime temporare) sunt cea mai proasta nascocire de la bomba atomica incoace. Inevitabil, cineva o sa ramana cu senzatia ca buretele bine imbibat in amnezie poate sterge pana si cele mai cumplite amintiri iar negarea adevarului evident va substitui golul din stomac. De aici incolo, daca nu continua in sens invers, viata va bate cel mult pasul pe loc.

13 comentarii »

  1. [...] Adio, dar raman cu tine Sun Sep 26, 2010 0:15 am Dupa replicile de agatat invatate din reviste gen “Bravo” sau ringuri de discoteci, in categoria “Mai penibil de atat nu se poate” se inghesuie pe podium textele telenovelistice folosite atunci cand de un cuplu se alege praful. “Vei ramane mereu special(a)”, “Nu e vina ta, eu sunt problema”, “Iti va fi mai bine fara mine” [...] [...]

    Pingback by Adio, dar raman cu tine - Ziarul toateBlogurile.ro — September 25, 2010 @ 23:18

  2. As merge la nivel de terci-coliva si pe sintagma unificata: “Vei ramane mereu speciala, iar faptul ca esti speciala… nu e vina ta, eu sunt problema. Iti va fi mai bine fara mine, pentru ca vom ramane prieteni.
    [[wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … wait for it… … … … … … … … … … … … Iti multumesc Zewa” :) )

    Comentarii by Razvan Dumitru — September 26, 2010 @ 10:16

  3. @Razvan: ffffff tare sintagma unificata =))))))) Hai ca m-am trezit bine dupa portia asta de ras >:D<

    Comentarii by Sheep — September 26, 2010 @ 10:24

  4. prietenie?! recucerire?! astea se intalnesc mai ales in condeiul domnitelor visatoare…it’s usually called mercy fuck ;)

    Comentarii by ef — September 27, 2010 @ 20:20

  5. @ef: I couldn’t agree more

    Comentarii by Sheep — September 27, 2010 @ 21:11

  6. Bai si totusi eu cunosc oameni care au ramas prieteni … !?!? cum se intampla, cum se paote ? cum reusesc ? eu sigur n-as putea, dar am oameni alaturi de mine care sunt cei mai buni prieteni cu …fostii.

    Comentarii by alishor — October 1, 2010 @ 13:12

  7. [...] Posted 01/10/2010 by Thais in golful dorintelor. Lasă un comentariu … .. Raluca are un blog numit “sheep.ro”.. da ..clar e cu oite:P… si pe blogul asta al ei a scris un post…Adio, dar raman cu tine [...]

    Pingback by Totusi, o sa-ncerc sa iti soptesc: te iu… « TH's Blog — October 1, 2010 @ 13:14

  8. @alishor: Cei mai buni prieteni adica aia pe care i-ar suna si la 2 noaptea daca simt nevoia sa vb cu cineva, aia cu care impartasesc si bine si rau, aia care (atunci cand se poate) ii insotesc in vacante? Sau pur si simplu oameni cu care se intalnesc din cand in cand la o cafea? Clar nu detin adevarul absolut si as vrea sa imi demonstreze cineva ca gresesc. Dar cel putin pana acum, “prieteniile” astea, mai devreme sau mai tarziu, s-au dovedit a fi(din experienta mea sau a cunostinelor mele) doar incercari disperate de a nu rupe orice legatura cu fostul/ fosta.

    cumva cred ca trebuie trecuta proba “timpului” ca deh, prieteniile dureaza. cum ar fi sa fie Fostul cavaler de onoare la nunta Ex-ei, de exemplu? :) )))

    Comentarii by Sheep — October 1, 2010 @ 13:35

  9. N-as vrea sa fiu suspectata ca-s gica contra… dar nu ma pot abtine sa nu observ niste generalizari cam gratuite. Nu de alta, dar pot sa jur pe rosu ca cel putin o data in viata mea am trecut printr-o despartire care s-a desfasurat pe principiul “it’s not u, it’s me”, si chestia asta am crezut-o cu toata fiinta mea, si m-am simtit ultimul om pt ca faceam sa sufere o persoana la care tineam, care nu-mi gresise cu nimic… si nu era vina lui, ci era vorba de faptul ca eu imi doream altceva, sau ca nu stiam ce vreau si atunci am preferat calea usoara – sa fug. Deci da, oricat de telenovelistic ar parea, uneori replicile astea sunt mai mult decat Rivanol, sunt chiar sincere.
    Iar aia cu “vei ramane special(a) chiar daca de cuplul nostru se alege praful”… ar fi chiar culmea sa zicem ca nu-i asa, in anumite situatii.
    Caz concret: primii fluturasi in stomac, primele saruturi… din pacate si prima tradare in dragoste, deci relatia s-a rupt. N-as fi cumva ipocrita daca as spune ca omul ala nu va fi cineva special pt mine, pt tot restul vietii mele, chiar daca relatia aia nu a fost “relatia vietii mele”?

    Comentarii by Doina — October 6, 2010 @ 22:19

  10. Draga mea Doina,

    Hai sa o luam pe puncte ca sa ne intelegem :) )

    1. Asa cum am mai spus mai demult intr-un comentariu, asta e un blog personal cu pareri subiective. Nu am pretentia ca ce spun eu este un adevar general valabil si credeam ca e de la sine inteles ca pornesc de la ce mi-a fost dat mie sa traiesc. Asta, fara sa fiu nevoita sa scriu “eu nu cred in vorbele astea…”, “eu le-as descrie ca bullshituri” etc :)

    2. Legat de “it’s not you it’s me”: cand ajungi sa te desparti de cineva la modul asta nu inseamna neaparat ca omul ala trebuie sa iti fi facut ceva in prealabil. Tocmai, este foarte posibil ca el sa nu fi facut (destule). Ajungi insa sa pleci de langa un om cand realizezi ca nu te potrivesti cu el, ca nu vrei si nu poti sa te schimbi (sic!) si ca mai bine o lasi balta. Si atunci, chiar daca te doare sufletul de mori ca il faci sa sufere, tot el e cel care nu a fost suficient de compatibil cu tine. Si nu fugi ca sa il salvezi de tine, fugi ca sa iti gasesti pe cineva mai pe aceeasi lungime de unda. Pentru ca daca el ar fi chiar fara de pata, n-ai fugi. Ai ramane pentru ca ai stii ca ai de ce/ pentru cine sa lupti. Asa ca revin si te intreb: cand ai plecat spunandu-i “sincer” ca nu e vina lui ci a ta, chiar credeai ca el e un barbat extraordinar iar tu nu-l meritai? Sau pur si simplu in sistemul tau de compatibilitati nu obtinea un “scor” suficient incat sa ramaneti impreuna?

    3. Vis-a-vis de “vei ramane mereu special”: orice promisiune d-asta pe termen lung imi miroase a “vrajeala” (scuzata imi fie franceza) de liceu. Contextul e mereu altfel, oamenii se maturizeaza, iubesc si iar iubesc, isi schimba prioritatile si “oamenii aia speciali” raman adesea cel mult niste amintiri interesante. Nu detaliez aici parerea mea despre asta pentru ca n-as vrea sa lovesc in oameni care chiar au fost la un moment dat extrem de speciali, dar te pot asigura cu mana pe inima-mi haina ca daca am facut vreodata promisiunea asta cuiva (nu-mi amintesc totusi sa o fi facut) atunci cu siguranta am mintit rau rau de tot. Pentru ca, din nou sincer, pentru mine special e acum barbatul din viata mea si nu memoria altora (bine, la special mai intra si: familie + prieteni + gica contra, adica tu :P ). Momentele alea despre care zici au ramas de neuitat intr-adevar dar sigur nu ma simt deloc ipocrita daca nu sunt deloc de acord cu ultima fraza din comentariul tau.

    4. Nu mai primesti nimic bun in wknd cand veniti la noi ca ai samanta de scandal in tine :) )

    5. S-ar putea ca blogul asta sa ne ajute sa ne descoperim reciproc mult mai “exhibitionist” decat ne-am fi asteptat, mai ales dupa atatia ani petrecuti impreuna (asta suna deja naspa, nu? adica spune ceva despre varsta noastra :) )))

    Comentarii by Sheep — October 6, 2010 @ 23:04

  11. Ah, si inca ceva: ca si in cazul postului astuia vad ca te agati de formulari si maniere de exprimare, nedreptatind practic mesajul final. So, ca sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului: stii macar un om care sa fi ramas prieten (a) cu fostul/ fosta? Si stii ca prin asta nu inteleg sa isi dea sms-uri de craciun si telefon de ziua de nastere…

    Comentarii by Sheep — October 6, 2010 @ 23:09

  12. Eh vezi, eu am incercat in comentariul anterior sa nu scriu romane, dar acum ma provoci cu raspunsul asta lung :) )Pe puncte deci:
    1. Ce te face sa crezi ca nu mi-a fost clar de la inceput acest aspect? Si parerile exprimate in comentarii sunt la fel de personale si subiective ca cele din post.
    2. Bun, deci daca doi oameni nu sunt compatibili, e clar ca trebuie sa fie vina unuia dintre ei? Permite-mi sa nu fiu de acord cu asta. Cand am plecat spunandu-i sincer (fara ghilimele) ca nu e vina lui, chiar credeam ca e un barbat extraordinar; NU, nu credeam ca nu-l merit, ci pur si simplu credeam ca nu suntem compatibili. In aceasta situatie, “it’s not u, it’s me” = tu nu ai facut nimic gresit, doar ca EU sun aia care crede ca nu suntem compatibili
    3. Asa cum ai exemplificat si tu, in mod cert exista multe tipuri de “special”, asa cum exista si multe feluri de prieteni. Evident ca nu se compara modul in care este special pt mine barbatul din viata mea de acum cu modul in care a ramas special, undeva intr-un coltisor al sufletului meu, baiatul ala din adolescenta.
    Cat despre ultima fraza din comentariul meu – era vorba despre cum m-as simti eu, vis-a-vis de situatia exemplificata; tu poti sa ma crezi sau nu, e alegerea ta.
    4. In locul tau n-as ameninta tocmai persoana care ar trebui sa faca acel “ceva bun” :) )
    5. Mai stii, poate oamenii chiar se schimba :) ) Oricum daca mai zici ceva de varsta noastra nu mai primesti nici macar o apa plata peste o luna, sa nu zici ca nu te-am avertizat.
    6. Formularile/ manierele de exprimare sunt esentiale in transmiterea unui mesaj si in receptarea lui (ai chiulit la cursu despra asta, asa-i? :D ). In plus, e normal ca fiecare sa treaca informatia prin propriul filtru personal, de unde rezulta ca fiecare persoana care a citit postul tau a inteles probabil ceva putin diferit de restul. Si ca sa-ti raspund la intrebare: credeam ca stiu mai multi oameni care au ramas prieteni cu fostii/ fostele… posibil sa ma fi inselat in privinta unora dintre ei.
    Sper totusi ca esti de acord cu mine macar in privinta faptului ca intre prietenii aia pe care ii suni la 2 noaptea daca ai chef/ nevoie de ceva si cunostintele cu care schimbi doar SMS-uri de Craciun si Paste exista muuulte categorii intermediare, care intra tot la categoria prieteni. De asta pt prima categorie exista notiunea de “best friends” :)

    Si ca sa dam intr-adevar Cezarului ce e al Cezarului: doar pt ca sustin existenta unor cazuri in care replicile “telenovelistice” sunt si sincere, si a unor cazuri in care un cuplu se destrama dar oamenii raman prieteni (chiar daca nu “cei mai buni prieteni”), asta nu inseamna ca nu sunt de acord ca, in multe dintre cazuri, ceea ce sustii tu e adevarat. Doar ca nu sunt de acord, de principiu, cu generalizarile absolute.
    Si imi plac discutiile in contradictoriu :D
    Mai ales cu oameni care se aprind asa ca tine :p

    Comentarii by Doina — October 8, 2010 @ 12:02

  13. Pai d-aia insistam pe “personal” ca sa nu ma mai acuzi ca fac generalizari. Chiar nu emit teorii, vorbesc despre ce cred eu si despre experienta mea in ceea ce priveste subiectul (deci implicit, nu despre cazurile altora). La punctul 2 e inutil sa te contrazic limitandu-ma la a pune un semn de intrebare apropo de decizia ta de a pleca de langa un om despre care sustii ca era extraordinar. Clar vedem diferit lucrurile si nu cred ca avem cum sa ajungem la un consens pentru ca fiecare are “dreptatea” ei.

    Vroiam sa fac eu acel ceva bun. Te-ai gandit la asta? oooofff…cum strici tu totul :P
    Nu, nu cred ca se schimba ci pur si simplu nu am pus niciodata argumentele noastre pe hartie (de fapt am discutat vreodata pe teme d-astea? parca nu…)

    Si nu, din pacate nu pot fi de acord cu gradele de “prietenie”. Sincer, dupa capul meu, am maxim 5-6 oameni pe care ii bag in categoria asta. Restul sunt: amici, cunostinte, colegi, colaboratori sau…fosti :) )))) Prietenia in sine mi se pare atat de profunda, implica atat de multe variabile incat chiar mi s-ar parea ca ii mutilez sensul incadrand-o in “prieten bun”, “prieten de conjunctura”, “prieten asa si asa” etc.

    Macar asupra faptului ca nu am intentionat nicio secunda sa spun ca povestea mea se aplica tuturor (deci nu am generalizat) am cazut de acord? :)

    Comentarii by Sheep — October 8, 2010 @ 12:20

Comentarii RSS pentru acest post. TrackBack URI

Comentariul tau