Nu chiar totul se…transforma
Primele 3 luni dintr-o relatie sunt de cele mai multe ori comparabile cu perceptii sublime ale fericirii absolute, carduri de fluturasi, campuri de norisori, tobogane de curcubeie si alte asemenea inflorituri gingase. Crezi ca l-ai prins pe Dumnezeu de picior, visezi deja la rochia de mireasa perfecta si mai mai ca stabilesti numele copiilor ce se vor naste, rodul iubirii voastre. Ce mai, nirvana, nu alta! Uitandu-ma in urma, la o parte dintre relatiile mele, eu una mi-as descrie senzatiile altfel: stari de betie crunta, orbire totala, infinita naivitate, supradoza de droguri 
Partea interesanta urmeaza totusi dupa ce se mai sting valvataile primelor intalniri. De-abia de acolo, pragmatic fie spus, as incepe sa denumesc apropierea dintre doi oameni – relatie.
Din pacate insa, perioada imediat urmatoare coincide si cu declansarea unei obsesii maladive, manifestate (cred) in general la femei, aceea de a-si transforma partenerul in ceea ce desenele cu Feti-Frumosi intruchipau. Incep deci strategii de atac “prin invaluire”, tehnici de manipulare, tactici de tipul recompensa si pedeapsa si tot soiul de alte actiuni tampite probabil citite printr-o revista sub titlul “Cum sa iti faci barbatul sa iti manance din palma”. Si, de-ar fi vizate numai schimbari la nivel superficial, la modul “sosetele murdare nu au ce sa caute in sufragerie asa cum nici portfardul meu nu este suport pentru laptopul tau”, n-ar fi dracul asa negru. In fond, putina responsabilizare in sensul traiului in cuplu nu strica niciodata. Problema sta insa in faptul ca tinerele domnite se avanta la schimbari structurale de personalitate si comportament, cu incapatanarea catarului care nu ia in calcul nicio secunda posibilitatea esecului. “Da’ de ce sa nu se poata? Eta na, daca n-a facut ma-sa treaba buna, am eu ac de cojocul lui!” (suna familiar? 
)
Dincolo de absurdul intentiei in sine, deciziile astea de a incerca macar sa schimbi un om mi se par rude de gradul I cu nebunia, infantilitatea si egoismul. In primul rand, oamenii nu se schimba! Punct. Nu la nivel profund, nu pana la ultimul strat al constructiei lor personale, nu definitiv. Da, exista contexte si situatii care implica adesea anumite modificari nu numai pentru ca ti le doresti ci mai ales pentru ca atrag dupa sine perspective noi sau apar ca efect al acumularii experientei. Asta nu inseamna insa ca daca schimbarea nu iti este specifica ci impusa vei putea trai la nesfarsit in cenzura, cosmetizandu-ti rusinat reactiile. Din contra, tot ce iti vei dori de la un punct incolo va fi sa fugi. Sa te intorci la tine.
Apoi, ce te legitimeaza pe tine sa hotarasti ce trebuie schimbat la un om? Masina face pana si ii inlocuiesti roata. Robinetul de la chiuveta lasa apa sa picure asa ca luam altul. Problemele sunt clare, rezultatele imediate. Dar ce te faci cand raul pe care il vezi tu intr-un om e unul dintre bunurile lui cele mai de pret? Sincer, in cazul asta e simplu: schimbi omul cu…altcineva 
(stiu, suna cinic, dar oricat de greu de digerat ar fi o solutie de tipul asta, macar e mai corecta decat sa cioplesti inversunat in structura bietului individ)
In final, chiar daca am presupune prin absurd ca un om se poate schimba exact asa cum iti doresti si l-ai visat, ce legatura mai are el cu cel de care te-ai indragostit acum 1 an? Da, e frumos, fara cusur si incredibil de galant. Dar singura legatura pe care o mai ai cu el s-ar defini ca relatia dintre Geppetto si Pinocchio. Creator – creatie. Maini – plastilina. Foarte putin, spre deloc – mister.
E frumos sa vezi doi oameni care cresc, se dezvolta si se modeleaza reciproc. E superb sa ii vezi cum se completeaza si cum ajung sa aiba gesturi sau reactii comune. Dar este absurd sa incerci sa faci dintr-un om ceea ce nu este. E ingrozitor sa iti planifici macar sa intri cu pick-hummerul in personalitatea cuiva, sa-l “inmoi” ca pe o marioneta din carpe si apoi sa crezi, in nebunia ta, ca ai sa mai poti iubi mai departe o papusa. De fapt, situatia nu-ti ofera prea multe variante. Daca balanta inclina ireversibil catre schimbare atunci tinta nu e el. Poti sa o iei de la capat cu o copie “mai fidela” a visurilor tale recunoscand in al doispelea ceas ca nu v-ati potrivit indeajuns sau pur si simplu, poti incepe sa schimbi cate putin din tine pana ajungi sa te pliezi pe trasaturile lui definitorii.
Intrebarea e, cat timp vei putea trai cu asta?
[...] Nu chiar totul se…transforma Tue Aug 31, 2010 13:35 pm Primele 3 luni dintr-o relatie sunt de cele mai multe ori comparabile cu perceptii sublime ale fericirii absolute, carduri de fluturasi, campuri de norisori, tobogane de curcubeie si alte asemenea inflorituri gingase. Crezi ca l-ai prins pe Dumnezeu de picior, visezi deja la rochia de mireasa perfecta si mai mai ca stabilesti numele copiilor ce [...] [...]
Pingback by Nu chiar totul se…transforma - Ziarul toateBlogurile.ro — August 31, 2010 @ 13:23
Si inca o intrebare: de ce cand apare ala tunat cu toate calitatile si defectele pe care ti le-ai dorit (ca deh gelozia e defect, dar parca nu l-ai vrea “indiferent”), il dai la o parte zicand ca-i plictisitor?
Comentarii by Andra — August 31, 2010 @ 16:38
exact despre asta vorbeam pentru ca mereu se intampla asa. paradoxal, suntem atrasi de multe ori de defectele oamenilor din jurul nostru (evident, nu numai de defecte, ar fi sick, dar au si alea partea lor sanatoasa de savoare). btw, cred ca nimic nu-i mai plictistor ca perfectiunea
Comentarii by Sheep — August 31, 2010 @ 16:42
in concluzie toti tindem la plictis
)
Comentarii by Andra — August 31, 2010 @ 16:44
noroc ca nu-l vom atinge vreodata, Slava Domnului
)
Comentarii by Sheep — August 31, 2010 @ 16:47
heeeeii! in primul rand, pt un om care nu e de acord cu generalizarile… faci cam multe in postul asta.
In general femeile incearca sa-si schimbe partenerii?! Ai o statistica in privinta asta? zicea cineva la un moment dat ca esantionul tre sa fie destul de mare ca sa fie relevant… iti suna familiar?
Daca e sa vorbim de experientele traite de noi sau de cunoscutii nostri… stiu eu un tip care a incercat vreo 2 ani de zile, fara intrerupere, sa schimbe trasaturile de personalitate ale persoanei de langa el. si nu cred ca era un caz de exceptie. Vorba aia, la varsta mea, am vazut destule
Ca sa nu mai zic de maaarea generalizare (cu care nu sunt de acord, dar stii asta deja): oamenii nu se schimba. Cum ai ajuns la concluzia asta? si mai important, ce inseamna schimbari structurale de personalitate si comportament? cum faci delimitarea?
Faptul ca un om e alcoolic – intra la structural sau superficial? (si daca e structural, chiar crezi ca un om nu-si poate schimba trasatura asta?) Dar ca e mincinos? Dar ca ii e frica de inaltime? Dar ca nu ii plac dulciurile? Dar ca isi inseala partenerul?
Mi-e greu sa cred ca anumite trasaturi de personalitate ale unui om (alea profunde, structurale) pot exista in vid, ele de capul lor, statornice si neclintite, fara sa fie influentate de intamplari, contexte etc. Eu chiar cred in teoria cf. careia “suntem suma tuturor intamplarilor prin care trecem”. Uneori voit alteori inconstient, schimbam de-a lungul vietii diferite trasaturi de personalitate sau comportament, din alea superficiale dar si din alea structurale. Si mi se pare absolut normal sa fie asa.
Cat despre legitimitatea pe care o are cineva in incercarea de a schimba trasaturi ce tin de personalitatea partenerului… acum ceva vreme as fi fost total de acord cu tine, in egoismul meu. I-as fi spus oricand celui de langa mine: ce drept ai tu sa-mi ceri aia sau ailalta? Ce te plangi ca nu-ti place aia? Stiai ca sunt asa de cand ne-am cunoscut.
Acum ti-as da dreptate doar partial. Timpul, energia, visele, sperantele investite in cele minim 3 luni de relatie imi dau legitimitatea pt a incerca sa schimb ceva ce ma afecteaza direct(am stabilit de la inceput ca tentativele de a schimba vin dupa ceva vreme petrecuta in relatie, da?). Problema e ca si intre categoriile astea: trasaturi ale celuilalt care ma afecteaza p mine/ care nu ma afecteaza, delimitarea e al dracu de greu de facut…
As face si-un studiu de caz dar m-am intins deja cam mult cu acest comment :p
Deci momentan atat am avut de zi
PS: De ce n-ai venit tu la debate in liceu? Am fi avut niste dezbateri pe cinste, sunt sigura.
Comentarii by Doina — September 3, 2010 @ 15:18
O sa dezbatem pe tema asta la o cafea luuuuunga soon. Anyway, next time promit sa iti dau “guest post” ca sa fie structurat frumos articolul
Multam mult de efort si argumente :*
Comentarii by Sheep — September 3, 2010 @ 15:23
@Doina: ca sa iti raspund aici pe scurt: n-am zis ca numai femeile fac asta (tocmai d-asta in articol am scris “cred” la supozitia mea deci imi asum posibilitatea sa nu fie majoritate femei). Apoi, cand am zis “modificari structurale” ma referam la cele ff profunde (egoism, introvertire, pesimism etc) in niciun caz alcoolism sau rau de inaltime. Din nou, pbil ca punand “comportamentale” in text am modificat sensul mesajului. In rest, sunt partial de acord cu tine dar imi mentin credinta ca acel set minim (dar de baza) de trasaturi de personalitate este punctul de pornire pentru toate schimbarile dobandite mai tarziu.
Fac cinste cu cafeaua numai sa ne lamurim odata
))
Comentarii by Sheep — September 3, 2010 @ 15:49