Iubesc nostalgic
Iubesc cartile. Si cand spun asta, o spun in toata plenitudinea sentimentului in sine, la modul complet, boem si patimas, intr-un abandon total si neconditionat. Iubesc starile pe care reusesc sa le transmita, lumile pe care le nasc, libertatea pe care o contureaza si universurile nemarginite pe unde am plonjat fara sa-mi fi cerut vreodata cineva bilet, viza sau pasaport. Le ador insa si pentru tot ce le este asociat, senzorial: mirosul paginilor vechi rasfoite de cine stie cate suflete curioase inainte, culoarea nisipului, textura fina cu tatuajele literelor scunde. Imi place pana si amorteala manilor si usturimea ochilor dupa multe ore de petrecut in varful pernelor cu o carte in brate sau teancul de langa pat de care ma impiedic intotdeauna fara sa ma supar vreodata ca mi-a stat in drum.
Iubesc albumele cu fotografii. Alb negru sau cel mult sepia. Asa, imaginatia mea are toata puterea din lume sa coloreze nastrusnic decoruri la care nu a fost partasa nicicand. Imi place fosnetul lor cand cotrobai printre amintirile alor mei cu un sentiment usor vinovat ca le scormonesc intimitatea. Ador senzatia lipiciului din borcanasele cu lopatica pe care le foloseam pe vremuri si care acum se scurge uscat dintre paginile albumelor sau petele albicioase pe care aparatele vechi le-au lasat uneori, neglijent, pe cate o poza.
Iubesc scrisorile de dragoste ale mamei pe care le tine si acum prinse grijuliu cu o panglica rosie. Lipite cu scotch, rupte pe margini, cu cerneala intinsa si pe alocuri neinteligibila, cu miros de trandafiri din care se mai simte doar naftalina. Pagini putine care ascund in ele povesti adolescentine, furibunde, timide si curioase. Caligrafii stangace, colturoase sau prea rotunjite, versuri si promisiuni uitate a doua azi. O lume candida si o particica din mama asa cum n-am sa o pot cunoaste vreodata.
Iubesc ceva-ul de pe vremuri pe care timpul mi l-a refuzat intr-atat incat am ajuns sa urasc laptopul, mail-ul, eBook-urile si toate tehnologiile care fac din experientele romantice, personale unele practice, obiective si reci. Urasc chiar si blogul azi pentru ca mi-as fi dorit sa am deprinderea de a scrie intr-un jurnal obisnuit. Urasc alternativa usoara pentru ca m-a facut sa o pedepsesc nedrept pe cea emotionala. Si urasc sentimentul ca eu n-am sa am niciodata peste ani, un teanc de scrisorele cu parfum de naftalina si amintirea “meu”-ului de azi.
haaa, m-ai dus intr-o stare de nostalgie dragutza tare…:) cat imi mai placea sa imprumut carti de la biblioteca in vacanta de vara si sa stau in casa racoroasa a bunicilor sa le citesc cand afara era prea cald…mirosul lor facea toti banii
)
Acum nu mai am abonament la biblioteca…am Google Books
Ah si sa se stie ca tata a zis inaintea lui Bon Jovi ca ar pune-o pe mama pe un pat de flori/trandafiri, nu mai stiu exact:D (intr-un sens romantic si pur, bineinteles) intr-o scrisoare veche…
Comentarii by andrea — July 26, 2010 @ 14:22
He heee… are si varsta “inaintata” avantajele ei (cine ar fi crezut
)
Deci se poate 
Eu am mai prins cativa ani de scrisorele parfumate, pe vremea cand netul nu avea o raspandire prea mare in urbea noastra. Si acum, o data la cativa ani, imi face mare placere sa le rascolesc si sa le rasfoiesc, si sa-mi aduc aminte de prieteni dragi pe care nu i-am mai vazut de ani buni, dar care au lasat in scrisoricile alea o particica din sufletul lor… Intr-adevar, mailurile, update-urile pe Fb sau posturile pe blog au pierdut mare parte din farmecul de demult.
Ce e mai relevant insa e ca atitudinea noastra s-a schimbat mult… a disparut dorinta de a ne asterne pe hartie gandurile, nu ne mai place caligrafia
Tehnologia e doar partial vinovata de asta. Drept dovada, cele mai multe si mai lungi scrisori le am de la un tip care statea la vreo cateva blocuri de mine, pe vremea cand nu aveam net dar se inventasera abonamentele Vodafone cu 1 cent/ minut
De ziua ta o sa-ti cumpar un jurnal, sa nu mai ai scuza :p
Comentarii by Doina — July 26, 2010 @ 15:21
Uuffff, singurul motiv pentru care nu te urasc in masura in care te iubesc de mor
este ca din cate imi aduc aminte as zice ca stiu cine e tipul si nah, nu te invidiez prea tare 
) (da da, amabila ca intotdeauna). Daca gasesti un jurnal frumi promit ca ma “nasc” mai devreme la anu’.
p.s. ai uitat noptile de dupa Hambar, acasa la noi, cand am dormit la tine si scriam “scrisori” pe care nu le-am trimis niciodata, intr-o anumita carticica, pentru o anumita persoana?
Comentarii by Sheep — July 26, 2010 @ 16:37
Adevaru e ca pana am gasit persoana perfecta am trecut prin niste “etape” nu tocmai de invidiat
) Dar stiu ca la capitoul asta gandim la fel noi doua: fiecare experienta e buna daca reusim sa invatam ceva din ea 
Am pus jurnalul frumi pe lista de cumparaturi!
P.S. n-am uitat, tocmai d-aia cred ca ai potential
Si btw, avem o posta prin zona, in caz ca te hotarasti sa expediezi acele scrisori
P.P.S. si io te iubesc pe tineee!
Comentarii by Doina — July 26, 2010 @ 16:47
Tu n-ai email-uri in arhiva ? Poze uitate prin fisierele vechi ?
Parca sentimentele sunt mai importante, nu forma in care s-au exprimat.
Comentarii by Vlad Popa — July 26, 2010 @ 22:18
Partial de acord cu tine Vlad. Pe de alta parte insa e ca si cum ai compara muzica live, cantata la o chitara rece sau de o voce care iti face pielea de gaina cu muzica electronica, prelucrata pe calculator. Unele senzatii, tocmai datorita intensitatii emotionale pe care o implica, merita sa fie traite/ transmise prin mijloace care sa le puna in valoare.
p.s. Glumind un pic, pun pariu ca daca acum 30 de ani mama avea un laptop pe care primea mail-uri de dragoste, acum n-ar mai fi pastrat hard-ul ala intr-un sertaras al noptierei
)
Comentarii by Sheep — July 26, 2010 @ 22:29
Sa crezi tu ca nu era palpitant sa astepti sa se incarce mail-urile si pozele. Trimiteam in rafale ca nu aveam decat atasamente de 4 mega si ne chinuiam sa pastram mail-urile in casute de 10 mega.
Comentarii by Vlad Popa — July 27, 2010 @ 08:25
Comentarii by Sheep — July 27, 2010 @ 09:31
uite ca eu am o cutiuta cu scrisorele parfumate si vederi cu inimoare de la prietenul meu.nu ni le-am trimis prin posta insa le gaseam acasa intr-o carte sau in buzunarul de la ghiozdan…si uneori cand le mai citesc imi surprind in zambet melancolic in coltul gurii..mi-e dor de perioada aia. Si mai am si jurnalele de pe la 14-17 ani; desi acum m-am maturizat o parte din mine a ramas la fel ca atunci
Comentarii by lala — August 28, 2010 @ 19:01