Ciudat sau nu, am fost dintotdeauna mult mai empatica la suferintele batranilor decat ale celor mici. Nimic dus la extrem, nimic discriminator sau care sa incline balanta excesiv intr-o directie blamabila, ci doar un sentiment ingrozitor de frustrant in cazul celor de varsta a treia. Poate pentru ca mi-e atat de frica de batranete, boala si neputinta incat ajung sa pedalez aiuritor printre ani si sa ma pun in pielea lor. Poate pentru ca, daca in cazul copiilor cred in sansa pe care soarta le-o poate rezerva la un moment dat, de cealalta parte nici macar timpul nu mai are vreme de ei. Poate pentru ca, experienta de-o viata ii face sa traiasca si sa perceapa suferinta sau nedreptatea de 10 ori mai visceral si mai sfasietor decat cei care abia o descopera. Poate pentru ca nu mi-a fost dat vreodata sa vad in zambetul unei femei atata recunostinta in vecinatatea celor mai nefericiti ochi din lume, asa cum vad aproape in fiecare zi la “buni” de la coltul strazii. Poate si pentru ca…

[ Citeste mai departe... ]

Iubesc cartile. Si cand spun asta, o spun in toata plenitudinea sentimentului in sine, la modul complet, boem si patimas, intr-un abandon total si neconditionat. Iubesc starile pe care reusesc sa le transmita, lumile pe care le nasc, libertatea pe care o contureaza si universurile nemarginite pe unde am plonjat fara sa-mi fi cerut vreodata cineva bilet, viza sau pasaport. Le ador insa si pentru tot ce le este asociat, senzorial: mirosul paginilor vechi rasfoite de cine stie cate suflete curioase inainte, culoarea nisipului, textura fina cu tatuajele literelor scunde. Imi place pana si amorteala manilor si usturimea ochilor dupa multe ore de petrecut in varful pernelor cu o carte in brate sau teancul de langa pat de care ma impiedic intotdeauna fara sa ma supar vreodata ca mi-a stat in drum.

[ Citeste mai departe... ]