Cei care lupta pentru drepturile animalelor au toate motivele sa jubileze: simpaticii lor prieteni necuvantatori au de acum o comunitate numai si numai a lor in care se pot imprieteni, isi pot impartasi experientele, pot afla informatii utile, isi pot publica pozele preferate etc. Evident, toate astea cu ajutorul “secretarelor” de serviciu, stapanii lor bipezi 
Pot sa bag mana in foc ca daca nu ne-am mai folosi de scuza “zilei de maine”, daca n-am crede ca o viata de om ii lasa fiecaruia ragazul sa le faca pe toate si daca nu ne-am mai cultiva lenea ori plictisul, am reusi sa avem o existenta tare faina. Cu bune, cu rele, cu zambete si plansete, condimentata cu de toate ca o mancare adevarata, moldoveneasca sau plina de surprize ca o femeie apriga, rusoaica.
Oamenii care au interactionat de-a lungul timpului cu mine ma stiu ca pe un om al carui grad de toleranta depasteste insusi conceptul de “toleranta” ) Multe tampenii sunt capabila sa trec cu vederea, multor rele le gasesc scuze. Observ dar fac tot posibilul sa nu judec niciodata. In spiritul aceleiasi formari “necenzurante” nu am avut vreodata ceva de comentat la adresa diferitelor natii/ etnii/ popoare. Bunica mea e sasoaica, am o prietena unguroaica, am avut un coleg evreu (o prezenta tare placuta de altfel) iar cartierul in care am crescut a fost populat de multi (si mici :p) tiganusi (pe care nu i-am auzit vreodata stramband din nas si terfelind vocabularul ca sa inlocuiasca “tigan” cu “rrom” din conversatie). E de la sine inteles asadar ca ar fi absurd si nefiresc sa ma dau tocmai eu de partea lui Hitler.