Nu stiu daca e de la vreme, de la senzatia apasatoare de azi, de la cafeaua prea tare sau de la apropierea Sarbatorilor. Stiu insa ca ma incearca un gol in stomac si un nod in gat care imi transforma zambetul in grimasa si vorbele in esuate silabe sacadate. Simt nevoia sa ma uit in urma…

A fost un an plin. Cel mai plin. Cel mai frumos si cel mai urat. E o vorba din popor cu “una calda una rece”. Ei bine, eu am reusit sa o inventez p-aia cu “una fierbinte…alta inghetata” . Un prieten imi spunea mai demult ca decat sa traiesti pe “nivel mediu” din punctul de vedere al trairilor mai bine te fatai de sus in jos si invers pana ameteste si biata adrenalina din tine. Suna interesant pana…obosesti. Si vrei doar sa te legeni usor si boem undeva pe la mijloc.

A fost un an in care am verificat fara voia mea trainicia unor relatii dintre mine si oamenii din jurul meu. Si le-am testat cu o inversunare inconstienta, atat de mult incat punandu-ma in locul celor din preajma-mi nu pot decat sa ma  minunez de rabdarea lor aproape masochista Tragand linie insa, am dezamagit si am facut oameni mandri, am intristat adesea dar am si nascut fericiri marunte (fie ele si trecatoare) sau “one in a life time happiness”. Si poate, mai important decat toate, n-as irosi o eventuala sansa de a da timpul inapoi corectand, ci poate doar retraind cate ceva din cand in cand. Exact la fel, every single time.

A fost un an in care am inteles cu adevarat si cum e sa te obisnuiesti cu noptile albe, decolorate insa atat de emotii perfecte  pe care mi le-as asuma fara sa clipesc cu riscul de a nu mai adormi in veci, cat si de frici cumplite ca ale oamenilor care merg pentru prima data pe sarma. Cand singuratatea a devenit inamicul meu cel mai mare, a venit jumatatea plina, care a acoperit golul. Cand sufocarea prea-plinului mi-a dinamitat euforia in care ma balacem, m-am trezit in imposibilitatea gasirii solutiei rapide. Din fericire insa, poate tocmai experienta echilibristicii pe care am facut-o un an intreg, mi-a dat ulterior si rezolvarile. Una cate una.

A fost un an in care mi-am luat in carca mai multe decat pot duce si asta m-a garbovit un pic. Cand ai avant si motivatie lucrurile par usoare indiferent de greutatea lor. Cand ramane numai avantul iar greutatea nu cedeaza nici macar cat sa ma lase sa o iau de la capat sisific si constiincios, incepe sa apese. A fost anul in care mi-a parut rau ca incep scolile iar pe mine nu ar trebui sa ma mai intereseze asta. A fost probabil regretul ca problema nerezolvata, pe vremuri se chema “restanta”. Acum se cheama sec, neputinta.

A fost un an interesant. Cel mai an dintre toti anii Tot ce imi doresc acum (poate o sa impachetez dorinta asta intr-o scrisoare catre Mosu’) e sa se termine cum a inceput.

A fost…si Slava Domnului, inca mai e