The first loser
Am vazut in seara asta unul dintre cele mai bune filme romanesti facute vreodata (sau cel putin dupa capul meu profan de cinefil ocazional e in top 3). “Nunta Muta” ii zice. Mult umor negru, neaos, mult adevar spus verde in fata si multe minute de gandire dupa ce genericul de final s-a derulat de tot. Si tocmai pentru ca inca sunt in starea lasata de film…
Adunam o groaza de lucruri in viata asta si ne bucuram (sau nu) de ele asa cum stim noi mai bine. Ne batem cu pumnii in piept jurand ca stim sa facem cate putin din toate fiindca nu am trecut ca gasca prin apa sau, daca pe noi ne-am ferit de probleme, am tras concluziile din ale altora. Pacat insa ca nu ne putem impaca intai si intai cu lucrul pe care trebuie sa-l acceptam din prima secunda: inceputul se deschide pentru a-i lasa loc undeva, candva, cumva…sfarsitului.
Ne plangem prea des si prea patetic. Ne apuca disperarea din asa de putin incat vedem in iepuri niste eroi. Sa pierzi irevocabil, sfasaietor si dureros inseamna sa te trezesti fara mama, frate, tata, copil…Sa realizezi ca daca in iubire avem norocul capacitatii de regenerare, in alte privinte ceva odata pierdut nu mai poate fi inlocuit de nimeni. Niciodata. Sa stii ca daca un barbat sau o femeie uita deodata totul si iti intoarce spatele nu s-a dizolvat lumea in miliarde de firicele de praf, ci ca asa (n)-a fost sa fie. Nici Don Quijote nu a avut mai mult succes cu morile de vant…si el nici macar nu era fortat ca noi ceilalti sa traiasca in lumea reala.
Copiii mei vor invata inainte de multe altele…sa piarda. Sa castigi e natural, vine odata cu primele merite pe care ti le atribui de la sine, nu ai nevoie de suturi in fund care sa te ridice din ameteala castigului. Sa pierzi in schimb cu gratie, cu intelepciune sau demnitate e o virtute la care si eu mai lucrez inca. Intens. Se spune ca partea buna atunci cand esti fuckin’ low este ca singura directie in care o mai poti lua este in sus. De pe crestele muntelui totul pare posibil. Privit insa de jos in sus, mai e la fel? Copiii mei vor fi pregatiti pentru asta pentru ca vor stii ca un castig nu este la fel de firesc ca aerul, ci este mai degraba cealalta parte a monedei. Copiii mei vor fi the first losers…but the biggest winners.
Si pentru ca e in context…
Primul meu comentariu pe acest blog.
Dragut pe aici. Dar 7 august este cam departe.
Nimic nou intre timp ?
Comentarii by Freki — August 14, 2009 @ 10:26
Decat sa scriu de dragul constantei…mai bine scriu cand simt. Presimt insa ca se apropie un nou post
(da, e teasing momentan…imi tin fanii in suspans) 
))
Comentarii by Sheep — August 14, 2009 @ 10:52
de nu pot fi oaie? poate pentru ca oile se impart in cele albe si cele negre?poate pentru ca imi este prea cald in blanita mea vara. sau poate pentru ca am mancat prea des pastrama? as putea fi totusi o oaie canibala ,dar atunci nu as fi oaie.bun , nu pot fi oaie,atunci macar berbec. dar nu as vrea sa fiu incornorat de la nastere,as vrea macar o clipa sa fiu iubit sincer. se poate in lumea oilor? berbecii sunt folositi de oi ca sclavi sexuali. asa ca nu vreau…oare? poate ca ar fi cazul sa salvam berbecii,sa poata alege ei si nu oile. da, as fi un berbec revolutionar, as potea milita pentru alti berbeci ca mine ,sa ne infruptam liberi din gratiile ovine ,sa mirosim carliontii catifelati ,sa ne pierdem in ochii adanci,sa frangem inimi de mioare cu mersul nostru mandru sa ne plecam coarnele la suspinul suav al Ei. stai , ca tot ele inving, nu.nu.nu mai vreau sa fiu berbec,nu mai vreau sa fiu sclav ,vreau sa fiu liber,dar vai asta inseamna sa fiu singur,sa ascult tacerea sa pling singur in crang dupa o blanita turcana … dar stai, berbecii nu plang…doar oile….si atunci ce sunt? indiciu , am occhi de curcubeu…
Comentarii by lost eye of odin — August 14, 2009 @ 16:55