Revistele de femei sunt pline de quiz-uri de genul “Spune-mi ce mananci ca sa iti spun cine esti”. Publicatiile auto au inceput sa aiba si ele “scapari” in sensul asa ziselor teste de personalitate pentru ca, nu-i asa, habar n-ai ce-i de capul tau pana nu esti raportat la masina pe care o ai si de acolo descoperi si tu daca esti agresiv, romantic, pampalau s.a.m.d (oops, asta inseamna ca noi astia mai amarastenii de nu avem masina suntem…”personality-less”? …trist). Mania chestionarelor deconspiratoare a cuprins, asa cum era de asteptat, si zona social-networkingului.

Asadar, Twitteresti? E clar, esti mai interesat de sex decat userii Facebook sau LinkedIn (off the record: pacat ca nu au inclus in analiza si Hi5-ul sa vada acolo hard-core ). De aici. E drept, rezultatele nu s-au bazat pe un survey banal si poate tocmai din acest motiv se pare ca au desenat niste profile psihologice cel putin interesante. Nu am crezut totusi niciodata in etichetari de genul celei de mai sus, nu cred ca exista tabara “ciripitorilor’ sau a “link-uitilor” mai ales ca multi dintre ei nu sunt intr-o singura retea sociala tocmai pentru ca fenomenul in sine suscita curiozitatea mai degraba decat forma in care se comunica (ca-s profile, ca-s posturi scurte, ca-s statusuri personale).

Acum ceva vreme erau in voga site-urile de dating (nu stiu de ce cred ca inca mai sunt dar cum lista cu variante din care sa alegi a crescut vertiginos nu mai putem arata cu degetul un conducator de pluton). Din spatele unui ecran conversatiile curg intotdeauna mai simplu decat fata in fata la o pizza si 2 sucuri. Dinapoia anonimatului imaginatia trage brazde lungi pe campii dand nastere unor inchipuiri atat de departe de realitate incat pana si Cher pare naturala si neoperata in comparatie cu “retusurile vorbaretilor”.

Modul in care se socializeaza online e mult mai savuros acum. Nu ne mai tresalta inima cand zbarnaie telefonul sau vedem intamplator pe strada un tip care nu poate trece neobservat. Nu, nu. E timpul sa frematam nervoase in fata calculatorului si sa izbucnim ca vulcanul Etna la ultima eruptie cand “Mi-a dat follow pe twittteeeeeeer”. Lasand rautatile deoparte, retelele sociale sunt, dincolo de scopul lor initial, extrem de helpful. Cauti contactul unui nene de la firma X? Incearca pe LinkedIn. Ai aflat o chestie super interesanta iar urlatul pe balcon nu are un reach mai mare decat cel mult, locuitorii cartierului? Welcome Twitter.

Recunosc ca nu am fost niciodata in targetul acestui tip de socializare decat atunci cand a fost strict legat de business. Recunosc insa si ca nu ma pot abtine nici sa mai trag cu ochiul prin ce mai spune lumea pe un site sau altul, nici sa ma mai bag in seama cu vreaun cunoscut  cand gasesc ceva noutati pe profilul lui (pe Facebook am aflat de exemplu ca o amica veche s-a casatorit :-S). Dar nu, niciodata nu m-as bucura de un :* aruncat anapoda intr-o conversatie si nici sa aflu cu o frecventa agasanta ce face Cutarescu in fiecare minutel al vietii lui neinteresante.

E fain sa ai prieteni. Parteneri. Connections sau followers. Si e misto sa iti poti alege reteaua din care faci parte sau motivatiile pentru care ajungi acolo. Mai nasol e cand din “Twitterist” te transformi intr-un mic “sex oriented user” dupa cum te-ar caracteriza unii