Intotdeauna mi-au placut oamenii care au stiut sa se bucure de viata. Ii ador pe cei care stiu sa isi faca zilele frumoase, sa se bucure de detaliile aparent neimportante si mai ales, pe cei care constientizeaza atat de clar ca nu au certitudinea sanselor fara sfarsit incat o fructifica pe cea curenta la maximum. Spuneam mai demult ca prin definitie sunt un om vesel care a invatat inainte de toate ca o rana nu o vindeci plangand ci din contra, aratand ca cel mai fericit om de pe pamant.

Plastic vorbind teoria e cat se poate de simpla. O rana deschisa nu se vindeca zgandarind-o zilnic, punand sare si spirt, tragand de ea, agatand-o si oferindu-i placerea perversa de a-ti provoca durere. O rana se vindeca ingrijind-o, oblojind-o, ignorand-o in final pana isi pierde zvacnirile cu totul. Chiar si cicatricele sunt uneori extrem de sexy asa ca o parte pozitiva exista in toate

Ii spuneam ieri unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei ca gandurile bune atrag dupa ele un intreg “tavalug” de efecte cel putin la fel de placute. Ok, poate e egoist sa stiu ca sunt copii care mor in Africa si ca cerbii carpatini sunt pe cale de disparitie dar ma ajuta cu ceva sa las imposibilul sa isi faca loc intre visele mele? Energiile fiecaruia dintre noi nu sunt inepuizabile asa ca e tare pacat sa le irosim aiurea cand am putea in schimb sa le focusam pe a-i face pe cei dragi linistiti. Sa aiba un moment Kodak. Sa isi inceapa/ termine ziua fericiti.

Iubesc oamenii optimisti pentru ca datorita lor lumea noastra este mai frumoasa. Din respect pentru ei si pentru efortul pe care il fac sa isi traiasca viata ca pe un dar, nu ca pe o povara, vreau sau incerc sa ma ridic la inaltimea asteptarilor lor.

Maine o sa repet exercitiul care acum ceva vreme mi-a inseninat o saptamana intreaga: o sa le zambesc degeaba oamenilor pe strada. Procentul de raspuns va fi de maxim 5% dar as fi facut acelasi lucru fara nicio urma de regret si pentru…1%