Cred in hazard in aceeasi masura in care cred in Mos Craciun. Ma bazez pe noroc atat de mult incat nici macar nu ma mai obosesc sa fac trei pasi inapoi cand imi taie calea o pisica neagra (poate si pentru ca, daca exista cu adevarat, stelei mele norocoase probabil i s-a taiat curentul si agonizeaza degeaba pe undeva printre ozn-uri si cai verzi pe pereti). Nici macar numerologia nu m-a convins sa simt aura protectoare a cifrei 7 decat atunci cand o percep ca pe un element cu o semnificatie personala.

Cu toate astea, desi avem un impact hotarator asupra cursului propriului destin, nimic din fortarile noastre nu ne poate feri de zguduielile pe care ni le ofera cu atata darnicie cand incepem sa ne desprindem picioarele de pamant. Nu ma refer aici la schimbari radicale, nu sugerez reorientari definitive in mijlocul vietii. Vorbesc in schimb despre micile detalii, micile fisuri sau subtilele licariri ale unei perspective diferite care pot deturna realitatea in sensul revelatiei avute.

Adesea facem greseala de a ne tolani lenes pe propriul confort atunci cand culcusul pare a fi devenit sigur. Reactia isi are explicatia prin doua posibile motivatii: ori ne obisnuim atat de mult cu “patutul cald” al vietii noastre linistite incat nici prin gand nu ne mai trece sa mai intindem macar din cand in cand asternuturile ori ne descurajam atat de tare din cauza eforturilor personale lasate uneori sa moara in lipsa efectelor scontate incat dam vina pe afurisitul destin si ne suparam ca prostu’ pe sat. Si atunci, cu tot cu asumarea socului aferent, nu putem sa ne dorim nimic mai mult decat sa ne trezim din letargie (din fericire, viata nu prea ramane datoare cu palmele peste ceafa )

Da, in viata castigam sau pierdem. Niciodata in cantitati egale in acelasi timp. Dar intotdeauna comparabil in final. Nimic nu se intampla fara a avea un scop (palpabil sau nu, pe termen lung sau scurt). A ne baza insa exclusiv pe ce ne rezerva in ritmul sau haotic viitorul este demn de prima scara a evolutiei noastre ca oameni. Iar atunci cand norocul pare sa fi plecat pe 7 carari inspre vietile altora apuca-te de lucru manual: fa-l singurel cum ar veni

Tu ce ai invatat de la ultima “palma” primita?

p.s. Am simtit nevoia sa tac o vreme. Au fost 7 zile in care intimitatea vietii mele a contat mai mult decat povestea ei. Au fost unele dintre cele mai speciale zile ever. Ma reintorc fara a detalia “presimtul” meu pentru ca vreau sa ramana…al meu