Ta-daaaaam! Am avut o revelatie in miez de noapte! Nu, nu mi s-a aratat Doamne Doamne si nici nu am descoperit vreo conspiratie mondiala. Revelatia mea e mica, infima, descoperita de multi altii inaintea mea sau poate dezvaluita si de mine pana acum. Probabil ca e de fapt o reconfirmare.

In scurta si neinsemnata noastra existenta, dincolo de toate cliseele dupa care ne ghidam si carora ne place sa le spunem bombastic “valori”, avem datoria (daca nu obligatia, din respect pentru noi insine) sa luptam pentru ceea ce ne dorim cu adevarat. Nu vorbesc de lupte oarbe, prostesti, de ambitii delirante si fete morgana. Vorbesc despre ceea ce simtim cu toata fiinta noastra, de ceea ce stim ca merita indiferent prin cate furci caudine trebuie sa trecem, independent de toate frisoanele emotiilor negative. Despre “ceva”-ul ala care nu ne lasa sa adormim decat cu zambetul pe buze.

Travaliul luptei prin definitie e sinuos. Sunt urcusuri si coborasuri, sunt senzatii nebunesti, sunt clipe de panica, poate si disperare dar mai presus de toate e hotararea. E constiinta faptului ca nu te agiti de nebun degeaba. E speranta din dimineata de dupa cand nu se mai aude decat linistea.

Ti-e frica sa nu obosesti incercand? Inseamna ca nu iti doresti suficient de mult. Esti prea orgolios (sau imatur) sa recunosti ca esti ingrozit de esec si d-aia fugi de tot ce iti suna a provocare? Insemna ca pur si simplu nu meriti decat atat cat iti permiti sa ai. Ca e o cariera fulminanta, ca e un barbat, ca e o femeie, ca e o calatorie, ca e o casa, ca e o lalea. Orice. Daca asta te face fericit atunci nu astepta sa iti pice din cer. Pentru fiecare dintre noi exista lista alba cu detaliile care fac diferenta dintre fericire si nefericire. Iar daca intr-adevar ajungi sa crezi ca n-ai perseverenta lui Sisif (btw, am zis perseverenta nu obsesie!) insemna ca ti-ai gresit cauza. Sau ca “a ta cauza” isi are si ea motivatiile ei…in alta parte.

Da, revelatia mea nocturna m-a adormit aseara cu zambetul pe buze…:)