Cei care au trecut prin “lupta” cu parintii vis-a-vis de orele de intoarcere acasa in primii ani ai adolescentei stiu despre ce vorbesc cand amintesc de o tactica pe care cred ca am folosit-o cu totii la un moment dat. Pe scurt: in momentul in care ajungeam si ii gaseam pe ai mei “adunati” la masa din bucatarie cu o falca in cer si una in pamant gata sa isi inceapa discursul despre cum am depasit din nou limita si despre cum nu sunt capabila sa imi asum responsabilitati, dadeam si eu startul contraofensivei. Ma plangeam de lipsa de incredere din partea lor, de cenzura, de hiperprotectivitate si asa mai departe pana cand, induiosati probabil de argumentele mele care fie vorba intre noi erau cat se poate de puerile, sfarseau prin a lasa oratoriile moralizatoare de-o parte in speranta ca am invatat din propria experienta suficient.
[ Citeste mai departe... ]
…face cat 1000 de cuvinte. NU avem nevoie de buchete de flori ca la inmormantare (scuzati comparatia fani ai filmelor care ne deformeaza realitatea – da fetelor, despre “comedii romantice” vorbesc), NU avem nevoie de saruturi de noapte buna cand am adormit deja, NU avem nevoie de zambete false pentru ca “asa trebuie”, NU avem nevoie de promisiuni pe care nici voi nu ati fi in stare sa le faceti dar pe care le cereti de la altii, NU avem nevoie de juraminte “pe rosu”. Minciuni frumoase sau barbati sinceri care nu menajeaza nici macar ranile deschise?
[ Citeste mai departe... ]
Una dintre primele spaime ale copilariei mele (ca si a multor altora banuiesc) a fost teama de intuneric. Aveam un scenariu bine stabilit in cap care ma facea sa cred ca daca vreo particica a corpului meu depasea spatiul patului niste creaturi fantastice, urate si neaparat rele m-ar fi inhatat numaidecat fara drept de apel. Lumina aprinsa insa ma ferea de ele. Dormeam prost, visam si mai prost, da’ macar eram “in siguranta”.
Poate din acelasi motiv (sau nu) a venit apoi agorafobia, senzatia de disconfort in spatii deschise, aglomerate, imprevizibile. Ulterior, cand am inceput sa ma constientizez “pe mine” mai mult si sa vad si altfel decat superficial ce se petrece in jurul meu s-a conturat frica de dezamagire a celor apropiati mie. M-am indepartat adesea de mine doar de dragul lor, mi-am pus mascute funny sau serioase pentru ca stiam ca asta asteptau de la mine si ramaneam cu bucuria de a-i vedea pe ei multumiti.
[ Citeste mai departe... ]