Cutremurele sunt parsive. Ascunse. Perverse. Cand ti-e lumea mai draga te trezesti ca-ti este universul zguduit din temelii. Nu ai timp sa reactionezi. Nu ai timp sa te ascunzi, sa te feresti, sa poti sa contracarezi intr-un fel sau altul.

Cutremurele iti reamintesc cat esti de vulnerabil si de naiv cand te crezi “on the top of the world” cu sentimentul ca nimic nu ti se poate intampla. Te iau pe nepregatite, iti spulbera globul de cristal in care te lafaiai sfidator, iti dezvaluie frust in fata si fara remuscari cat poti sa fii de putin important uneori.

Cutremure avem in viata noastra mult mai des decat cele care blocheaza retele de telefonie sau incarca Twitterul de posturi panicate. Vin si pleaca, mai “rontaie” un pic din siguranta in care vrem sa ne scaldam, mai dezumfla usor colacul de salvare atat cat sa ne ramana forta sa il umplem la loc cu visurile noastre. Aduna in ele ceea ce e cat se poate de firesc, ceea ce ne pune in fata realitatii, ceea ce refuzam frecvent sa acceptam.

Cutremurele inseamna minciuni, ascunzisuri, ipocrizii, perdele trase, iluzii si alte asemenea adunate incet dar sigur in fiecare zi si rasculate la un moment dat pentru a face loc altora. Cutremurele inseamna de fapt dinamitarea garantiilor, prabusirea ceritudinilor. Si da, nimic nu poate fi mai infricosator decat constientizarea fragilitatii lucrurilor din viata noastra. Important este pana la urma sa stii cum sa le gestionezi. Impotriva inevitabilului frustrarea iminentei e implicita. Lupta cu morile de vant nu e nici ea constructiva.

Bottom line: Te “bagi sub pat” asteptandu-ti urmatorul cutremur sau inveti sa traiesti cu el?