Suna telefonu’. Numar necunoscut. Hai sa raspund zic, oricum n-am altceva mai bun de facut.

Io: Alo
El (voce “tabacica” de nene trecut bine de prima tinerete): Buna ziua. Avem o livrare pentru dumneavoastra. Unde va gasim?
Io:..?!? Pentru mineee? Ce livrare?
El: Pai nu stiti ce ati comandat?
Io : Nu, pentru ca nu am comandat nimic.
El: Cum doamna? Am adresa dumneavoastra inregistrata in comanda. Va gasesc pe adresa de la Stefan cel Mare?
Io (tot mai putin rabdatoare): Domne, nu am comandat nimic, nu ma gasiti la nicio adresa. Verificati numarul de telefon. Sau mai bine…pe ce nume aveti comanda?
El: Pe numele dumneavoastra (?!!??)
Io: Si numele meu este…
El: Hai doamna ca ne pierdem vremea. La revedere!

Ok. Inspir. Expir. Numar pana la 10. Usaaaaaaa…

Primesc bip (de la acelasi numar pe care nu il aveam in agenda). Si inca unul.

Suna telefonul. Aceeasi voce “mirobolanta”

El: Doamna ma scuzati, “tastasem gresit o tasta” ( )
Io: Bine.
El: Sper ca nu v-am deranjat.
Io: Nu (dar acum incepi sa ma calci pe nervi cum ar veni). La revedere
El: Sper ca nu v-am de….

Am inchis. Deci cum? Suni, te comporti ca si cum mi-ai face un mare serviciu (pe care de altfel nu l-am cerut niciodata), iti dai ochii peste cap, te iriti, faci gargara, eventual te astepti sa te sun eu (ca poate iti mai da Orange-ul niste credit moca)…si dupa inventezi o scuza oarecare ca sa iti “mascheze” incompetenta.

Hmm…bine a zis, cand a zis, cine a zis, cum a zis: “Prostu’ nu e prost destul pana nu e si fudul”.